În istoria României, evoluția vestimentației feminine a avut o traiectorie distinctă, cu rădăcini mai puțin adânci în comparație cu alte țări europene. Străbunicile noastre au fost păstrătoarele cu mândrie a costumului popular românesc, un simbol autentic al identității noastre culturale. Pentru ele, realizarea acestor vesminte autohtone nu era doar o îndatorire, ci și un mod de viață. În universul lor, se contopea rolul de mamă, soție și menținerea caminului cu munca asiduă la câmp, alături de ceilalți membri ai familiei.

Femeile acelei epoci erau profund ancorate în valorile lor feminine, trăind în armonie desăvârșită. Chiar și în momentele când bărbații erau absenți, plecați în războaie, ele se adaptau, preluând cu grație și determinare rolul esențial al bărbatului.

O schimbare radicală a survenit odată cu industrializarea României. Femeile au fost transferate din satele lor în orașe, în apartamente mici, și implicate în munca din fabrici, adesea în schimburi de opt ore, de trei ori pe zi. De multe ori, ele erau nevoite să renunțe la rolul de mamă la doar trei luni de la nașterea copilului, întorcându-se la serviciu, în timp ce rolul matern era preluat de bunici, cresa sau instituții de stat.

În timpul epocii industrializării din România socialistă, femeile au fost parte a unei transformări profunde, care a lăsat o amprentă puternică asupra moștenirii transgeneraționale a româncelor. Schimbările sociale și economice majore au redefinit rolurile și așteptările femeilor, iar energia creatoare a fost direcționată către noi orizonturi.

Generația femeilor din acea perioadă a fost martora unei schimbări substanțiale în valori și priorități. Grija și compasiunea, calități tradiționale asociate femeilor, au fost înlocuite de imperativul concurenței și al acumulării de putere. Femeile au fost îndemnate să devină puternice în sensul tradițional al cuvântului, să se impună într-un mediu în care natalitatea pe banda rulanta și producția erau priorități.

Această transformare a avut un impact semnificativ asupra sănătății fizice și emoționale a femeilor din acea perioadă. Femeile au fost supuse unor presiuni sociale și economice considerabile, iar cerințele de a face față atât în sfera familială, cât și în cea profesională, au fost copleșitoare. Acest climat a generat unele probleme de sănătate, atât fizice, cât și emoționale, care au devenit o parte din moștenirea pe care mamele și bunicele noastre o transmit acum copiilor noștri.

Astăzi, reflectând asupra acestei povești complexe, ne confruntăm cu întrebări importante despre identitatea noastră ca femei și moștenirea pe care o purtăm în noi. Cum ne reconciliem cu aceste transformări? Cum ne definim noi înșine în lumina experiențelor femeilor care ne-au precedat? Cum putem valorifica această moștenire pentru a crea un viitor mai bun pentru noi și pentru următoarele generații?

Este esențial să recunoaștem curajul și perseverența femeilor care au navigat prin aceste vremuri tumultuoase. Ele au adus contribuții semnificative la dezvoltarea țării noastre și la crearea fundației pe care stăm astăzi. Înțelegând moștenirea noastră transgenerațională, avem oportunitatea de a construi un viitor în care femeile pot să-și împlinească potențialul într-un mediu echilibrat și îmbogățitor, în armonie cu propriile lor valori și aspirații.

Fiicele femeilor care au crescut în epoca socialistă din România se află astăzi într-un punct de cotitură, sub presiunea modelelor de mame perfecte, impuse de contextul vremurilor respective. Cum ne ridicăm la înălțimea așteptărilor lor, păstrându-ne autenticitatea în era digitalizării, unde timpul pare să se scurgă mai repede ca niciodată?

În mijlocul acestei tumultuoase evoluții, visul de a simți pliurile unei fuste atingându-ne coapsele devine un simbol al liniștii și al reîntoarcerii la esențialul feminității noastre. Este o dorință de a recupera acel spațiu intim al ființei noastre, în care ne putem simți autentice și eliberate.

În lumea actuală, unde standardele de frumusețe sunt adesea dictate de imaginea digitalizată, întrebarea esențială rămâne: ce înseamnă a fi naturală? Este mai important să adopți extensii, machiaj și haine cu eticheta  sau să îți păstrezi ființa vie, să lași spiritul creator să se exprime liber, să îmbrățișezi ridurile profunde care poartă poveștile vieții tale?

A fi naturală înseamnă, în primul rând, să fii fidelă propriei tale autenticități. Înseamnă să-ți accepți frumusețea așa cum este, să îți îmbrățișezi imperfecțiunile ca parte integrantă a ceea ce ești. Este să te simți liberă să fii autentică, indiferent de așteptările sau prejudecățile celor din jur.

A fi naturală înseamnă să aduci în prim-plan autenticitatea ta interioară, să te conectezi cu esența ta și să te exprimi într-un mod care să reflecte cu adevărat cine ești. Este să fii mândră de fiecare experiență și fiecare linie care îți definește traiectoria.

În final, frumusețea ta autentică se află în acele momente în care te simți în largul tău, când poți să respiri adânc și să îți îmbrățișezi ființa în totalitatea ei. Aici, în acest spațiu sacru al autenticității tale, te poți bucura cu adevărat de pliurile fustei pe coapse, pentru că fiecare pliu aduce cu el o poveste, o experiență și o parte din tine însăți.

Cu multa dragoste 
Otilia